sâmbătă, 25 iulie 2015

Oarţa de Sus, centru de spiritualitate românească

Miercuri, 22 iulie 2015, am fost invitat la prezentarea celui de-al doilea volum „Poveşti din Ţara Codrului” autor prof. Traian Rus. Ziua a fost împlinită deoarece la manifestare a fost preafericitul mitroplit Andrei, care împreună cu un sobor de preoţi, cu mitropolitul Macarie al Ţărilor de Nord au sfinţit şi s-au rugat pentru noua mănăstire de la „Toagul Neamţului”, un loc natural parcă rupt din Rai.
Menţionăm faptul că la această întrunire religioasă au participat şi domnii Zamfir Ciceu, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Radu Moldovan, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa, prefectul judeţului Bistriţa Ioan Ţintean, ing. silvic Vasile Dulf, col. Milian Oros, ing. agronom  Ioan Mătieş, ing. Toader Benea , dr. Ilie Gherheş, prof. Emil Domuţa si alte personalităţi ale Ţării Codrului.
După arhiereasca slujbă, toată lumea a servit sarmale de post şi un pahar de vin, iar gazdele i-au invitat pe oaspeţi la pensiunea „Poiana”, patron Octavian şi Simona Zaharie unde a avut loc secerişul grâului şi punerea acestuia în snopi şi cruce. După atâta muncă a urmat şi răsplata! Danţul!  Cel mai aplaudat a fost Radu Ciordaş dar şi Malvina Madar Iedaran, o femeie puternică şi minunată în tot ceea ce face, Rodica Pop Seling.
Domnule primar de Oarţa de Sus, De Oarţa de Jos, de Orţîţa, prof. Bogdan  Pop mulţumim!


                                                                                         Gelu Dragoş

marți, 21 iulie 2015

VALORI INTERZISE LA VÂNZARE

 În natură nimic nu se petrece întâmplător. Când vântul „sau vreun alt ecou” bate cu putere cad florile, fructele şi apoi frunzele. Când vreme îndelungată nu plouă, pârjoleşte seceta, iar bietele vietăţi îndură foamea şi setea. Când omul, nesilit de nimeni, îşi părăseşte sau îşi trădează menirea, apar semnele decreptitudinii sale morale şi sociale, prăpastia iscată între sentiment şi raţiune, ploaia acidă a năravurilor care conduce spre putrezirea caracterelor care de-acum alungă lumina favorizând instalarea comodă a întunericului conştiinţelor, deschizând porţile lumii lui Hades, imperiu al răului şi „aşezământ” al „colocatarilor” vestitei Cutii a Pandorei. Astfel, speranţa rămâne încătuşată. Dar, atenţie, pe lângă apa murdară, stătută şi sălcie există şi … apă vie. Frumuseţea de neegalat a basmelor noastre este etalon de sănătate morală şi normă de stăpânire atotputernică a esteticului. Frumoşi şi urâţi (hâzi), buni şi răi, harnici şi leneşi, proşti (nepricepuţi) şi iscusiţi, făpturi divine şi oameni evlavioşi, vietăţi care conferă izbândă iubirii binecuvântate a cuplului Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana, cu toţii trăind laolaltă şi reclamându-şi … drepturile omului! Ideea de unire, de unitate a brăzdat faţa umanităţii. „Cei tari”, vorba lui Eminescu, „se îngrădiră / Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi; / prin bunuri ce furară, …” Cei slabi (plebea), dar mulţi, s-au revoltat încă din antichitate. Nu-i băga în seamă mai nimeni, nu-i auzea decât zeii şi, ulterior, bunul Dumnezeu şi sfinţii.
            Şi-atunci, se spune că cineva le-ar fi şoptit: „În voi e şi număr şi putere” (nu uitaţi!!!). În consecinţă, ar fi bine să „nu mai purtaţi osânda ca vita de la plug…” (din nou Eminescu). Revoltă împotriva sorţii, revoltă împotriva divinităţii?! Şi una şi alta. Au apărut apoi lozincile (îndemnurile) de genul „Proprietatea e un furt”. Zdrobiţi-o şi împărţiţi-o frăţeşte! Dar, cum şi cine s-o facă? Simplu. „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!”.Un pas infantil şi astăzi găsit desuet. O lume globalizată a fost atât visul socialiştilor utopici cât şi cel al părinţilor comunismului, aşa-zis „ştiinţific” (nu cu faţă umană!). Păi, nu vorbea „taica” Marx despre desfiinţarea proprietăţii private, a familiei şi chiar a statului definit drept o maşină (maşinărie) de constrângere a unei clase sociale de către alta?!! Dormiţi liniştiţi „corifeilor” fericirii  clasei muncitoare care aţi mobilizat atâtea şi atâtea energii şi conştiinţe, contingente după contingente de oameni amărâţi care au sperat (şi încă mai speră) în acel „mai bine” pentru toţi?! Visele voastre devin realitate dar sub ce chip? Să vedem. În prezent multe lucruri se fură, altele se desfiinţează (cu „argumente”!), multe credinţe sunt minimizate sau bagatelizate. Nu-i de mirare că pădurile sunt prăduite sub ochii complici şi „neputincioşi” ai paznicilor plătiţi. Fostele fabrici dau greu tribut fierului vechi, care, chipurile, se „valorifică” în folosul unora şi în dauna şomerilor care „ies pe-afară” să caute de lucru, să se umilească fără voie. Inima multor copii e zdrobită sub povara alienării a numeroase familii nevoiaşe care au crezut în mirajul „sunetului de sirenă” venit din partea unor conducători iresponsabili şi repetenţi la capitolul patriotism. Titlurile academice se obţin (uneori se fură) pe bani nemunciţi, spălaţi şi pomădaţi iar autoritatea este dată parşiv unor samsari cu ceafa şi burta „babană”. Urdorile şi pleava, cu pretenţie de „nouă intelectualitate” s-au urcat pe un piedestal fragil şi strigă din toţi rărunchii: Ce mai e de furat în ţara asta, Dom’ne, ce mai e de desfiinţat pe-aici?! Mai nimic, nemernicilor şi nelegiuiţilor! Din fericire,ne-au mai rămas (aproape intangibile) câteva valori de care voi, troglodiţilor, vă temeţi de … vi se apleacă. Acestea nu sunt bunuri de furat şi nici măcar de împrumut sau de închiriat. Voi, n-aveţi ce face cu ele. Vă produc frisoane şi insomnii … de mătase. Eventual, vi se poate aplica reţeta aceea tot de sorginte marxistă. Adică „Cei leneşi plece unde vor …” (Internaţionala). Mimarea muncii a devenit o obişnuinţă. Egoismul e legiferat (din păcate), în România, vechiul dicton latin „Homo homini lupus”. Cinstea, corectitudinea, respectul nu mai fac „două parale”, acestea au fost puse „la colţ” de fauna descurcăreţilor!
            În opinia noastră (şi nu e deloc singulară) cele trei valori fundamentale, pe care le mai deţin încă românii şi care, după cum spuneam, nu pot fi furate (răpite) şi nici valorificate de alţii. Iată-le, în trăinicia dăinuirii lor: limba română, credinţa ortodoxă (majoritară) dar şi cea greco-catolică, precum şi tezaurul folcloric (portul naţional, jocurile şi cântecele populare, artizanatul, obiceiurile şi tradiţiile noastre strămoşeşti preluate cu grijă de la o generaţie la alta). Ce să facă hoţii cu aceste valori?! N-au nevoie de ele dar nici noi n-avem lipsă de prezenţa hoţilor, a mincinoşilor, profanatorilor, impostorilor şi al altor năimiţi aflaţi în slujba diavolului, dacă acesta există. De ce şi pentru ce, nu se ştie?!! Ce se ştie cu siguranţă e că în Basarabia noastră iubită se vorbeşte limba română (nu moldoveneasca !), scrisă azi cu caractere latine. Aici este înrădăcinat un puternic sentiment al fiinţei (neamului) neuitându-se, o clipă, spusa cronicarului Miron Costin în monumentala sa lucrare „De Neamul Moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor”, o trimitere ştiinţifică pertinentă care cimentează pe veci armura romană atât de rezistentă în timp. S-a constatat că, din „înalte” directive istoria românilor şi literatura lor ar trebui predate în şcoli de-a dreptul „caricatural”. Profesorii, în marea lor majoritate, slujesc într-o armată a meditatorilor (veritabili mercenari ai profesiei) desconsideraţi în prestaţia lor oficială şi, nu arareori, înghiţând oprobiul celor „educaţi”. De ce?!? „Lima noastră-i limbă sfântă / Limba vechilor cazanii…” e limba născută în tiparniţa lui Coresi de la Braşov şi a versurilor lui Dosoftei plămădite la Iaşi, e limba mitropoliţilor Varlaam şi Antim Ivireanul, triumful gândirii prinţului Dimitrie Cantemir, e graiul limpede şi curat al Mioriţei şi cel al cronicarilor şi, în sfârşit, limba noastră literară făurită de marii condeieri ai românilor în frunte cu Mihai Eminescu – Poetul Naţional, reper statornic de identitate, demnitate şi aleasă cinstire a neamului românesc oriunde s-ar afla el astăzi. Cine să ne răpească acest tezaur unic fără de care n-am mai putea exista?! Şi, în definitiv, ce să facă cu el? Cine să-l cumpere? Nimeni în afară de ai noştri în tumultul unei ştafete a preţuirii valorilor care ne susţin şi apără identitatea şi frumuseţea unicităţii ei. Oameni de bine, sfetnici înţelepţi ai cetăţii, opriţi schilodirea Limbii Române! Prin legi drastice (ca alţii), printr-o mai serioasă şi responsabilă învăţătură a ei prin şcolile noastre. Curmaţi atentatul parşiv şi murdar la adresa limbii naţionale! Se pare că-n ultimul timp au pătruns prin uşa din dos a istoriei contemporane, niscaiva demolatori care „scurmă” la baza averii noastre lingvistice la care s-a trudit atât. Limbajul „neoforestier” face ravagii printre unii demnitari şi, din păcate, a „capacitat” o mare parte din tineret, dar şi unele glasuri „autorizate” din media. „Creşterea limbii româneşti şi-a patriei cinstire”, nu-i un spectacol facil de „fiţe”, ci un proces îndelungat, serios şi tandru, o moştenire sacră ce ne-o lăsară „părinţii din părinţi” pentru ca noi, urmaşi mai mult sau mai puţin demni, s-o îmbogăţim şi s-o apărăm avându-ne în concordie cu toate celelalte graiuri şi seminţii ce le avem pe-aici, prin voia Domnului.
            Din accidentul „fericit”al contopirii dacilor cu romanii, şi ulterior şi cu „alte neamuri”, s-au născut românii cu limba lor neolatină, un popor zămislit creştin şi devenit, în timp, majoritar ortodox, fără a nu accepta alături şi alte credinţe. Ortodoxia, dreapta credinţă, au slujit-o deopotrivă, atât păstorii cât şi cei păstoriţi, prin rugăciuni înălţate la cer în rodnicia şi cuminţenia pământului acesta. Cum i-am putea uita pe Înalţii noştri Ierarhi Andrei Şaguna, Miron Cristea, Iuliu Hossu, Nicolae Bălan sau Justinian Marina? Pe învăţatul profesor teolog, părintele Dumitru Stăniloaie? Şi-n fruntea tuturor locaşelor de cult (mănăstirilor) se află, în opinia noastră subiectivă, ctitoriile brâncoveneşti din Nordul Olteniei, „rai de spiritualitate românească”. Mulţi credincioşi au vegheat ca lumina candelei să nu se stingă în veci pe-aceste binecuvântate de Dumnezeu meleaguri. E adevărat, că au apărut recent mai mulţi neofiţi (semn al democraţiei?1?) care se „antrenează” într-o „maimuţăreal㔺i într-o „mistică” greu de înţeles pentru adevăraţii creştini de la noi. Cine ne-ar putea răpi (fura) tezaurul folcloric recunoscut în întreaga lume?! Costumele bănăţene sau cele bistriţene, năsăudene sau basarabene, cele de la Săliştea Sibiului, de la Rucăr şi Dragoslavele, din Vicovul Bucovinei sau satul Mahala (Cernăuţi), splendorile de pe Mureş şi Târnave, maramele dobrogene şi cele săcelene, multe alte straie populare care ne-au dat adevărul zicerii „Poartă-te cum ţi-e portul şi grăieşte cum ţi-e graiul!”. Şi-nveşmântaţi în scumpe odoare, ce mândru joacă pădurenii şi pădurencele din Hodacul Gurghiului sau ce solemn cântă, bărbăteşte, feciorii Teleormanului dăruiţi culturii noastre de regretatul Liviu Vasilică. Magnifici au rămas şi vestiţii căluşari ai Scorniceştilor din Olt sau Junii Sibiului şi cei ai Cetăţii de la Rupea! Ne vine greu să-i nominalizăm pe toţi. Dar, zău, ar merita. Ne încântă privirea şi ne bucură sufletul arta meşterilor exprimată atât de convingător în măreţia bisericilor din lemn şi a monumentalelor porţi maramureşene sau săcelene (mocăneşti), policromia vaselor de lut întâlnite la Hurezu, La Corund sau la Tismana. Dacă ar fi să le dedic tuturor un cântec DUMNEZEIESC, aş face-o cu mare plăcere rugându-i pe prietenii mei, sătenii şi sătencele de la Buciumi (Şomcuta Mare) să dea glas unei Mulţumite, vrajă pornită asemenea unui râu năvalnic din Ţara Chioarului, Ţară a cântecului, asemenea unei rugi pururi întinerită pentru talentul şi hărnicia românilor.
 Trei valori adevărate, trei nestemate care nu ne sunt de vânzare, dar care ne păzesc zi şi noapte identitatea şi nobleţea spiritualităţii noastre româneşti.

Profesor Liviu Dârjan
Preşedinte A.C. „ASTRA” Săcele,
judeţul Braşov



Ochiul deschis. Elogiu scriitorului

De Marmaţia mă leagă începuturile fiinţei mele literare. De formare a primei profesii. Cea de învăţător. Aici s-au prelins din sinea lor primele poeme. Care au rămas până în ziua de astăzi emoţii lirice luate în seamă de cei care se întâlnesc cu ele. Poeme de dragoste, poeme de mirare în faţa Maramureşului, poeme de viaţă şi de moarte. Şi nu în ultimul rând, cele ale prieteniei. De aici mi-a pornit energia ofensivă spre poezie. Sub cupola maestrului Gheorghe Chivu. Dar am avut noroc să întâlnesc un mare scriitor, deschizător de drum în proza ultimei jumătăţi a secolului trecut: Alexandru Ivasiuc Sigheteanul. În romanele lui locuieşte adânc spiritul poporului român din Maramureş. Din păcate, mai nou, afurisit de splendidele noastre mediocrităţi, trufaşe şi egocentriste. Care nici măcar nu i-au citit cărţile. A fost unul dintre mentorii mei literari. Aşa că vestea primită de la poetul şi prietenul Echim Vancea că ziua lui de naştere – 12 iulie, s-a tocmit să fie „Ziua Scriitorului Sighetean”, m-a pus în rând cu lumea normală. Este un pas spre a învinge uitarea. Mai ales că scriitorul Alexandru Ivasiuc a sprijinit Marmaţia la un ceas de cumpănă. A salvat Liceul Pedagogic, urmaş al celebrei Preparandii, de la desfiinţare. Placă de marmură merită pe un zid. Doresc a spune că „Ziua Scriitorului Sighetean”, cu marca lui Ivasiuc, este un gest de îmbrăţişat. Centrul de studii maramureşene, Biblioteca municipală „Laurenţiu Ulici” şi nu în ultimul rând Reprezentanţa Maramureş a Uniunii Scriitorilor din România au pus prima cărămidă la un edificiu cultural de urmat în municipiul de la graniţă. „Ziua Scriitorului Sighetean” este un mod curajos de a învinge inerţia. Este şi o recapitulare a spiritului liric al Marmaţiei prin oferirea a două premii care poartă numele poeţilor Ileana Mihai şi Simion Şuştic, trecuţi Dincolo. Sunt alături până în plasele de prima ediţie.


                                                                              Gheorghe Pârja

Lecturi de vacanţă. „Familia română” – un număr consistent

Numărul dublu 1-2 (56-57)/ianuarie – iunie 2015 al revistei „Familia română” este dedicat Festivalului Coral Internaţional „Liviu Borlan” şi are circa 250 de pagini.
Editorialul semnat de dr. Teodor Ardelean, redactorul-şef al publicaţiei, este dedicat Coralei Armonia: „Saşa Nicolici – Mihaela Bob Zăiceanu – ARMONIA. Iar corul a vibrat tot mai bine şi mai perseverent, mai solid şi mai expresiv, mai unit şi mai… competitiv. Ajunşi aici, „cei chemaţi” spre armonii pământeşti au început a simţi că acest „univers” este ceva mai mare. Au cântat tot mai diversificat şi au poftit a merge şi mai departe decât până la sala de repetiţii sau la sala de concerte. Pe unde au peregrinat în cântec sunt cronicari şi jurnalişti care au consemnat şi vor mai consemna… Eu rămân să număr armoniile ce s-or mai fi născut pe relaţia dintre Corala ARMONIA şi această LUME. Armonia diferitelor stiluri muzicale, armonia diferitelor culturi… Armonia dintre formaţii în festivaluri, armonizarea relaţiilor oficiale şi oficioase… Chemări la armonii diverse, invitaţii diverse pentru ARMONIA…”
Urmează texte care lămuresc cititorul asupra vieţii şi activităţii compozitorului, dirijorului, profesorului şi pianistului Liviu Borlan, asupra festivalului care îi poartă numele, inclusiv un interviu cu Alexandru Nicolici, directorul executiv al Asociaţiei „Prietenii Armoniei”, interviu semnat de Viorica Pârja.
Nu lipseşte rubrica „Rodiri academice”, dedicată unor membri ai Academiei Române. La rubrica „Valori româneşti” citim  despre „exerciţiul de celebritate” al scriitorului maramureşean Augustin Buzura, într-un text semnat de dr. George Achim, material prezentat drept laudatio în momentul atribuirii de către Universitatea de Nord a titlului de Doctor Honoris Causa academicianului. Mai citim despre Fondul Mircea Zaciu de la Biblioteca Universităţii din Oradea şi despre faptul că, în 2013, domeniul de ştiinţă Matematică de la Universitatea ”Babeş-Bolyai” se situa pe poziţia 101-150 în topul Shanghai al universităţilor lumii. La aceeaşi rubrică îi descoperim pe academicianul Marius Porumb, de curând Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea şi pe inginerul Nicolae Dicu. La rubrica „Eminesciana” semnează academicianul Alexandru Surdu, dr. Elis Râpeanu, dr. Mugur Voloş, Natalia Lazăr. Rubrica „In magistri honorem” este dedicată profesorului universitar Vasile Frăţilă, unul dintre cei mai mari lingvişti români. Mai regăsim rubricile „File de istorie”, ”Să scriem corect româneşte”, „In memoriam”, “Recenzii” şi “Varia”.  Lectură plăcută!


                                                                             Anca Goja

joi, 16 iulie 2015

A apărut revista SINGUR, nr. 41/ 2015 (iunie)

Semnează în acest număr: Olimpiu Nuşfelean, Viorel Ploeşteanu, Călin Derzelea, Alexandra Mihalcea (un interviu cu poeta Nora Iuga), Dan Goglează şi Liviu Antonesei (sau invers, într-un incitant dialog), Remus Foltoş (un fragment din interviul cuprins în volumul "Ştefan Doru Dăncuş sau Agonia indiferenţei), Ion Scorobete, Simion Cozmescu, Mihai Antonescu, Ana Ardeleanu, Arhim. Mitu Costel-Cosma, Dan Bodea, Georgian Ghiţă, Ioana Iacob, Ioan Dragoş, Ioan C. Gociu, Doina Rândunica Anton, Emilia Dănescu (despre artistul plastic Cătălina Drăgulin), Grigorie M. Croitoru, Ladislau Daradici, Maria V. Croitoru, Ştefan Teodor Cabel (despre cartea "Umeri de flori", de Ana Maria Gîbu), Laurenţiu Belizan, Domniţa Neaga (despre cartea "Sfeşnic în rugăciune" a lui Traian Vasilcău), Liviu Andrei, Ştefan Doru Dăncuş.
Revista costă 15 lei şi poate fi comandată pe mail: editurasingur@gmail.com sau la nr. de telefon: 072/444.35.87.


                                                                              GDL

Tabăra de Literatură şi Arte Plastice de la Ocoliş continuă


Cea de-a zecea ediție a Taberei Naționale de Literatură și Arte Plastice ARCHEUS de la Ocoliș, Maramureș a continuat aseară, 15 iunie, cu o nouă întâlnire cenaclieră. Au citit poezie Elena Cărăușan și Adela Naghiu, parodiate inteligent de Lucian Perța.
 Președinte de cenaclu a fost poetul Ion Mureșan. În final, Adela Naghiu a susținut un recital folk, iar părintele Călin Țura a cântat a capella.


                                                                          Anca GOJA

miercuri, 15 iulie 2015

Baia Mare candidează pentru titlul "Capitală europeană a culturii" 2021

Preselecţia oraşelor româneşti candidate la titlul "Capitală europeană a culturii" 2021, se va desfăşura în decembrie. Baia Mare candidează şi ea!
 Ministerul Culturii, în calitate de autoritate naţională responsabilă de organizarea competiţiei pentru titlul de Capitală europeană a culturii în anul 2021, în România, va organiza întâlnirea de preselecţie în vederea adoptării listei scurte a oraşelor candidate, în perioada 7 - 10 decembrie.
În cadrul acestei întâlniri, juriul va evalua fiecare oraş candidat pe baza documentaţiei depuse şi a audierii în raport cu obiectivele acţiunii "Capitală europeană a culturii" şi cu criteriile menţionate în apelul pentru depunerea candidaturilor, informează site-ul instituţiei.
Oraşele din România care doresc să-şi prezinte candidatura pentru titlul de Capitală europeană a culturii în 2021 trebuie să completeze formularul de înscriere, precum şi formularul pentru "declaraţia pe proprie răspundere".
Trebuie trimise douăzeci de copii pe suport de hârtie în limba engleză şi cinci copii pe suport de hârtie în limba română, precum şi o versiune electronică a candidaturii în limba engleză şi o versiune electronică a candidaturii în limba română la adresa poştală a sediului ministerului, din Bulevardul Unirii din Bucureşti, şi la adresa de e-mail capitalaculturalaeu@cultura.ro.
Candidaţii vor fi informaţi de oficialii Ministerului Culturii cu privire la primirea candidaturii în termen de cinci zile lucrătoare, iar data limită de depunere a dosarelor este 10 octombrie.
Printre oraşele din România care şi-au exprimat intenţia de a candida la titlul de Capitală europeană a culturii pentru anul 2021 se numără: Timişoara, Arad, Baia Mare, Craiova, Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Braşov.
Programul "Capitală culturală europeană" a fost iniţiat de Consiliul de Miniştri ai Culturii din Uniunea Europeană în 1985, cu scopul de a apropia popoarele Europei şi de a celebra contribuţia oraşelor la dezvoltarea culturii. Până în prezent, peste 40 de oraşe au deţinut acest titlu. În 2007, oraşul Sibiu a deţinut acest titlu, alături de Luxemburg.
Vă reamintim faptul că în data de 27 februarie 2015, Consiliul Local al Muncipiului Baia Mare a decis, la iniţiativa primarului Cătălin Cherecheş, înființarea Fundației Baia Mare 2021 în vederea creării unui organism care să gestioneze candidatura municipiului pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021.
Oraşul Mons, situat în sudul Belgiei, a preluat la sfârşitul lunii ianuarie rolul de "capitală culturală europeană", pentru un an, alături de localitatea Plzeň din Cehia, cu ambiţia de a insufla un nou elan unei regiuni afectate dur de criza economică, la fel ca predecesoarele sale, Lille şi Liverpool.


                                                                                                  G.D.L.